Darkness is in my mind

Eram putin confuza si cautam linistea necesara pentru a medita asupra unor ganduri. Ma indreptam alene spre intrarea in cimitir, desi nu am observat acest lucru imediat. Paseam usor, incercand sa nu fiu eu ceea care face zgomot in aceste locuri, desi cel mai probabil nimeni nu eram in preajma.
Am oftat scurt, ridicandu-mi chipul spre cer, inchizandu-mi ochii, pentru a intensifica senzatia ce ma incerca acum...

Paşii lui răsunau neplăcut în tăcerea nopţii. Îl enerva acel sunet uşor al tălpii mângâind trotuarul când călca. Îşi dorea să poată pluti, să nu mai se audă nimic când mergea. Dar astea erau nişte vise ale lui, nimic serios. Ăşi ciufuli părul alb şi oftase.
Ce pierdere de timp să plec azi din casă. îşi spuse oftând adânc.

Am auzit un glas, destul de stins si am tresarit. Am privit putin absenta imprejurimile, apoi am inceput sa merg din nou.
As fi dat orice in acest moment sa scap de monotonia timpului ce trecea atat de lent pe langa mine...
Totul imi parea mai mult decat melancolic, si mai putin decat cotidian.

Se preăbuşi pe iarba neagră a nopţii, îşi aprinse o ţigără şi privi cum fumul se ridică încet spre cerul negru. Îi zâmbise uşor ţigării şi din două guri o termină. Buzele lui s-au ţuguiat, aruncând afară ultimul fum.
Ajung să vreau să mor... spuse.

Nu ma mir... soptesc, destul de clar totusi.

Imi atintesc ochii cercetatori asupra tanarului, privindu-l din spatele unui inalt copac. L-am analizat sumar cateva clipe, pentru a repeta mai apoi procedeul in amanunt.

Ochii i s-au oprit asupra siluetei cu forme bine rotunjite din stânga mea. O analiză în amănunt dându-şi seama că era o elevă la academie, avea în jur de 18 ani, poate mai puţin.
De ce n-ai face-o? întrebă sarcastic

Pentru ca tocmai provoci inceputul unei morti lente si... dureroase.
Sfarsind propozitia, imi las buzele intre-deschise, apropiindu-ma de tanar cu incredere. Ii iau tigara din mana, stingand-o, pentru a o baga apoi intr-un mic buzunaras al rochiei mele.
Ma indepartez usor, privindu-l absenta, zambind scurt...

Eh, moarte lentă! Măcar de-ar veni mai repede. spuse ironic, deschizând pachetul de Lucky Strike şi luând încă o ţigară.
Ochii lui albaştri s-au închis cât mâinile căutau obosite prin buzunare după brichetă. O ia din buzunarul drept şi îşi aprinde ţigara.

imi dau ochii peste cap, oftand scurt.
Te cred...spun calma, incercand sa nu par atat de obsedata de sanatea unui strain, desi sanatatea mea era intr-un pericol mai mare, avand in vedere faptul ca sunt sensibila la tutun.
Totusi nu am zis nimic, sprijinindu-mi spatele de acelasi copac.
Ce cauti aici ? Inafara de moarte, care apropo, a trecut pe langa tine...

Linişte. răspunse profund aruncând ţigara în depărtare, pe un mormânt umbrit de nori. Şi să îl văd pe fericitul de acolo... spuse arătând spre locul în care a căzut ţigara.
Îşi ciufuli părul, cum făcea când era nervos şi îi arătă un zâmbet schiţat.
Tu? Ce vânt te aduce aici?

Probabil vantul care nu mai bate si m-a lasat aici, sau... doar linistea.
Imi inclin usor capul intr-o parte, zambind usor, dar gingas. Probabil ii apaream precum o copila.
Am inceput sa rad in sinea mea, hoinarind pentru o secunda prin toate locurile neplacute vazute de ochii mei.

O privise printre gene zâmbind când pomenise de vânt. Îndradevăr, liniştea ascultată de doi era mult mai plăcută decât liniştea stricată de unul. Cel puţin aşa crezuse până atunci. Oftă, jucându-se cu bricheta din mâna lui, aprinzând-o şi singând-o de parcă ar fi vrut să o strice.
Linişte zici...

M-am lasat usor in jos, sprjindu-mi capul de trunchiul copacului. Mi-am apropiat picioarele unul de celalalt, strangandu-le la piept. Mi-am lasat barbia pe genunchi, privindu-l profund pe tanar, incercand sa observ detaliile ce compun caracterul lui.
Poate incercam imposibilul, sau poate doar nu avea un caracter atat de complex, deoarece mult nu am aflat din privirea sa, ce-mi parea goala.

Râse când o văzu atât de fascinată de el. Îşi petrecuse mâna prin păr, oftând. Privirea i se mişcă până întâlni ochii fetei. Îi zâmbise uşor, continuând să se joace cu bricheta. Gândurile lui pesimiste acum nu mai curgeau ca un râu... Nu se gândea la mai nimic, doar la cât de strălucit a fost când plecase.

Cu ce te ocupi ?
Il intreb usor aeriana, aproape soptind. Presimteam ca acest subiect nu ii va fi chiar pe plac, si oarecum speram acest lucru, astfel reusind poate sa descopar ceva, desi nu asta era baza intrebarii mele. Eram doar... curioasa.

Multe... În general lucrez ca barman. îi spuse ridicând din umeri către ea, lăsând un rânjet să îi acopere curiozitatea. Minţea mult mai bine decât credea, din moment că nu se gândise la nici o slujbă de acoperire. Tu? Tu cu ce te ocupi?

Am ramas putin nemultumita, dar nu total convinsa, de raspunsul tanarului, totusi am mers mai departe.
Sunt grafician.
Am spus scurt, intorcadu-mi privirea spre un gol, deoarece nu ma simteam in stare sa-l mai privesc mult. Imi clocotea sangele in vene de curiozitate, iar asta m-a facut sa ma ridic brusc in picioare.

Adică... Desenzi, nu? spuse fixând-o în ochi.
Avea senzaţia că dacă se uită prea mult la cineva aşa îl hipnotiza. Dar asta se întâmpla doar cu toţi poliţiştii pe care îi păcălise de sute de ori. Se ridică şi el, căci nu-i plăcea să vorbească cu cineva care era mai sus decât el. Observase că era cu un cap mai mare decât tânăra.
Eu sunt Joseph, apropo.

Marion...
Chichotesc stupid, incercand sa-mi inabus un ras zgomotos. Tanarul bagase in mine senzatia aceasta de fericire, fara ca macar sa observe ?
Ma simteam confuza, dar bine-dispusa.
De cat timp esti la academie ?
Il intreb brusc, incercand sa mai continui conversatia.

De aproape 3 ani. îi răspunse zâmbind uşor. Ochii i s-au micşorat, simţind încă o prezenţă în jur. Din tufe a sărit o veveriţă drept în faţa lui. Se opri fixându-l apoi plecă cu o ghindă în gură. Râse când îşi dădu seama că e mult prea agitat. Tu ar trebui să ajungi aici anul ăsta, dacă nu anul trecut.

Incep sa rad intr-un final la aparitia comica a veveritei, desi nu am ignorat nici gesturile tanarului.
Defapt... e putin mai complicat. Sunt noua totusi, sau cam asa ceva.
Ii marturisesc, zambind cald. Nu ma asteptam sa fie aici de atat de mult timp.
De ce ... ?
Ii adresez brusc o alta intrebare, destul de aruncata in aer.

De ce ce? o întrebase pueril, evitând să răspundă din prima. I se părea că din curiozitatea ei nu va ieşi nimic bun. De fapt, era aproape sigur. Putea citi pe faţa ei surprinderea când a auzit că acolo stătea de 3 ani. Ştia că e mult timp, dar poate că vroia să îşi termine studiile.

De ce esti aici ?
Continuam cu aceasi incapatanare ce ma caracteriza. Nu m-as fi indurat sa ma las bagubasa. Trebuia sa aflu cateva motive pentru care cei de aici au ajuns in acest loc. Ceva se intampla, si chiar daca eram noua, vroiam sa aflu totul dintr-o miscare.

De ce...? Pentru că vroiam să învăţ. răspunse sec printr-o minciună la fel de mare ca şi el. Venise aici cu totul alte motive. Auzi, să înveţe! Putea face asta şi în orfelinat, nici o problemă! Dar el nu vroia acolo, în acele săli mici, umplute până la refuz. Pe lângă toate astea, nu-i plăcea acolo. Ura până şi mirosul de cireşe ce inunda acea casă blestemată.

L-am privit cercetator, totodata suspect. Probabil si-a dat seama ca vroiam sa il trag de limba, dar raspunsul lui sec a fost ca o poarta pentru mine. Aflasem si altceva...
Am zambit calma, incepand sa o iau la pas incet, spre monumentul funerar unde aruncase acum ceva timp tigara.